Ideea cinematografului pe roţi mi-a venit în timpul vizionării unui film în sala mare a Casei de Cultură din Cluj. M-am văzut stand lângă un VW Transporter din care este proiectat pe un ecran mare, mobil, un film cu Charlie Chaplin, iar în faţa acestui ecran stă un grup de copii, cu zâmbetele pe buze, uitându-se la Charlie cum se face de ras. Am dezvoltat ideea, am adăugat filme în playlist şi am scris un proiect.
Mi-am propus să bat România în lung şi-n lat pentru a aduce bucurie, optimism şi un strop de educaţie oamenilor pe care îi voi întâlni, în special copiilor cu situaţii dezavantajate social.

Îmi doresc să pot fi de folos comunităţii printr-o modalitate ingenioasă. Există cu siguranţă în comunităţile pe care le voi străbate de-a lungul pelerinajului meu oameni care nu au călcat niciodată într-o sala de cinematograf, care nu au văzut un film proiectat pe un ecran mare alături de alţi 20-30 de oameni. Voi transforma zicala „Dacă nu vine muntele la Mohamed, se duce Mahomed la munte” în „Dacă nu se duce Mahomed la munte, vine muntele la el”, cu alte cuvinte voi construi un cinematograf mobil.
Această idee mi-a venit ca urmare a unor gânduri care nu mi-au dat pace multă vreme, şi anume acele gânduri care te fac să te simţi oarecum egoist si inutil. Am fost în situaţia în care am avut un loc de muncă nine to five bine plătit, iar întrebarea “aşa, şi?” a persistat. Am ales ulterior un alt loc de muncă care să îmi permită să am mai multă libertate, iar întrebarea “aşa, şi?” a persistat. Atunci am hotărât să schimb unghiul din care vedeam realitatea, iar ce s-a schimbat esenţial a fost simplul „Aşa că…”. M-am hotărât să fac ceva mai mult decât să-mi satisfac propriile plăceri şi să încep să contribui la societatea în care trăiesc.
Simt că a venit momentul în care toate experienţele pe care le-am avut s-au concretizat în ceva, şi anume în acest proiect, iar dorinţa mea necontenită de a cunoaşte oamenii care împart aceeaşi casă cu mine să poată fi ceva mai mult decât o dorinţă.